Într-o zi….

Într-o zi,irișii de culoarea castanelor putrede vor seca de lumina zileor noastre dulci de leneș mai,căci doar prin crăpăturile din pământ vei mai putea vedea și ce vei vedea te va-ngrozi,așa că genele îți vor dormi de-a pururi .Buzele-ncleștate vor atinge suav pământul negru ce le va acoperi în lungă sărutare fără de sfârșit,dar murmurul lor nu va-nceta nici când gura ta îi va aprtine lui,pentru că șoaptele tale toate vor fi despre mine,cât timp voi veghea asupra ta.Și voi veghea până când viermii îmi vor sculpta carnea desprinsă de pe oasele sfărâmicioase.Voi sfredeli pământul ce-ți va acoperi trupul încă atât de al meu și-ți voi plânge viața scursă într-un pahar de neatenție trandafirie.Lacrimile mele fierbinți vor picura pe locul unde cu câțiva de ani în urmă gâtul tău rece purta urma aproape invizibilă a dinților mei și fiorii mă vor cuprinde într-un giulgiu trist de scâncete șoptite.Degetele tale încrucișate pe piept se vor strânge mai tare pe locul unde se odihnea odată capul meu brunet de copil îndrăgostit.Urmele vieții tale se vor zdruncina geloase la doi metri sub picioarele mele în ciorapi negri,asortați cu tine,atunci când glasul tău de stafie neobosită îmi va săruta lobul urechii drepte spunându-mi tremurător ca de fiecare dată:

  Tot nu m-ai uitat….știu că-ți plăceau bujorii albi,mulțumesc că-i împarți cu mine.Nici eu nu te-am uitat,așa că nu-ți pierde speranța: încă te iubesc.Pe vecie.
Privirea încețoșată de amintiri îmi va aluneca pe bujorii albi.Un morman de flori veștede,acoperite de altele tot mai proaspete.Nu le voi arunca.Le voi lăsa să ajungă la tine,fără parfum,fără culoare,doar floarea care-ți seamănă.
Mă voi ridica mângâindu-ți ușor mormântul care mi-a sorbit atâtea lacrimi,atâtea șoapte.Ți-aș lăsa scrisoarea între bujori,alături de celelalte pe care știu că le vei citi,cumva.
Îmi vei privi pașii îndepărtându-se,stând pe sprijinit lângă fotografia din criptă,stând alături de pământul care-ți adăpostește umanitatea.Mă veți privi toți trei luându-mi băiețelul în brațe,luând mâna soțului în a mea și mă veți auzi spunând :
„Vă transmite salutări.E fericit pentru mine”

Vis…

dreamcatcher-vr0f_large

 

Încet,se-nfiripă seara.Soarele de miere veche moare acolo unde se naște dragostea Cerului cu Pământul.Pasărea visului zboară în cerc,deasupra capetelor noastre.Pândește noaptea.Se va opri din nou la geamul meu,cu ochii incandescenți.De data asta îmi va aduce un coșmar.Am visat frumos prea mult timp.

Pui ! :3

tumblr_mgmbihVU1Q1qf4k86o1_500_large

Am pui! Am  pui! Am pui! Am pui ! Am pui!

Un pui.E  negru,mic,pufos si vai de el.Buni a mea are pui si unul dintre ei era asa pricajit si statea locului.A zis ca a iesit mai tarziu decat ceilalti si ca o sa moara.L-am luat,l-am dus in casa si l-am infofolit cu o carpa curata.I-am deschis ciocul sa-i dau de mancare pentru ca blegutul nu stie sa manance.Tot inchidea ochii si era atat de usor si nu umbla.Si eu si mama si sora mea- mai ales ea- l-am tot tinut in brate,l-am mangaiat,i-am povestit ca unui bebelus.Si cred ca s-a obisnuit,pentru ca daca ramanea singur,incepea sa „planga”.

Si,puiul a sfarsit la etajul patru la mine acasa.Poate moare.Il vad atat de bolnav,incat nu cred ca mai traieste multe zile.Dar e adorabil cum plange cand nu e nimeni langa el si,cand il luam unul dintre noi in palme,ciripeste ( de fapt,cred ca puii piuie ) si adoarme.Acum doarme.E asa miiiiiic !

Lasand la o parte puiul,cred ca ma indragostesc de parul impletit.Eu nu stiu sa mi-l impletesc pentru ca imi fuge,dar imi place cand mi-l impleteste altcineva ( mama) . Acum e prins in stilul ala „coada de peste” sau „os de peste” si imi place mult.L-as tine asa toata ziua.

Siiiii,uite ca a trecut si scurta vacanta.Aproape.A fost bine,a fost relaxant si regret doar faptul ca nu a fost soare prea mult.Astazi a fost dupa amiaza si mi-a venit cheful sa scriu.Am vrut sa scriu altceva,mai fara sens,mai cu metafore si chestii,dar am renuntat.Ziceam ceva de jogging? Pe naiba ! Am fugit doua zile.Doua! Si apoi a plouat si apoi iar a plouat si atunci a ramas asa.Nu stiu cand mai fugim/ fug , dar nu am de gand sa lenevesc prea mult.De ieri,mi-am pus alarma la telefon ( 10 alarme) sa-mi sune in fiecare ora sa beau o cana de apa.Nu radeti! Serios.Nu simt nevoia sa beau apa.Beau foarte putina si nu e bine deloc.Asa ca pana ma obisnuiesc,o sa stau cu alarme si cu apa dupa mine.

Cam atat .Fuuug ca-mi plange „copilul”

P.s. Probabil ca ati observat ( sau nu) ca eu scriu „merci” in loc de mersi.Sa nu mi-o luati in nume de rau,dar imi place mai mult „merci” pentru ca e frantuzesc :))

Dor de tot

Uneori mi-e dor.Asa de dor incat imi vine sa-mi infig unghiile in carne ca sa nu plang cand vorbesc despre el.

Uneori mi-e dor de zambetul lui,

Uneori mi-e dor de jocurile noastre prostesti care se incheiau cu certuri,

Uneori mi-e dor de cum radea de dramele mele,

Uneori mi-e dor de cum ma facea sa rad cand ma suparam,

Uneori mi-e dor de momentele cand obisnuia sa cedeze primul,

Uneori mi-e dor de imbratisari,

Uneori mi-e dor de pupicii pe obraz,

Uneori mi-e dor de speculatiile celorlalti,

Uneori mi-e dor de iarna aia.

Mai ales de iarna.

Dar astazi…astazi nu mi-e mai dor.Astazi soarele s-a ascuns in capruiul  ochilor mei,iar fata-mi radiaza de zambet.De ce? Pentru ca e primavara,pentru ca primavara e straina de amintirile mele.Primavara e doar prezent,e caldura din pieptul meu ce tine locul oricarei apropieri si care inatura orice urma de intristare nespusa.

 

Si au trait fericiti,pana la adanci batraneti

is_this_love__by_iliketobeweird-d5mdeth_large

Cautam dragoste adevarata.E unul dintre visurile nostre.O cautam si plangem ca nu o gasim,dar uneori,o putem gasi mai aproape decat ne-am fi inchipuit.

Ma refer la acei batranei pe care Ii vedem zilnic in parc,pe strada,sau chiar la aprozar.Batraneii aceia care nu-si pot scoate verighetele de pe degete,fiindca s-au umflat,dar care nici daca ar putea nu ar scoate-o.Batraneii aceia care inca dorm in acelasi pat,care merg tacuti sub acceasi umbrela cand ploua,care merg imbratisati,leganati la plimbare,care se saruta afectuos pe obraji la fel cum o faceau si cu zeci de ani in urma,chiar si daca acum nu mai sunt atat de netezi precum atunci.

Ei sunt dovada ca dragostea chiar exista,chiar daca o despartire ne tulbura si ne face sa credem ca toate sunt doar iluzii.Ei sunt dovada ca lumea nu e asa de rea precum se spune,ca exista si oameni fericiti,ca timpul nu e o bariera,ca merita sa traiesti fiecare moment.Imi sunt dragi pentru dragostea lor sincera,pentru ca daca ar trebui sa invatam de la cineva,ei ar trebui sa fie aceia.

Dragostea e in fiecare dintre noi,la varste diferite,in forme diferite.Trebuie doar sa stim cum sa o scoatem la suprafata si apoi,sa invatam sa o pretuim.